Alcoolismul – boală de familie și recuperarea

Această prezentare descrie modul în care alcoolismul unui membru al familiei afectează întreaga familie în modul de gândire, simţire şi comportare şi necesitatea înlocuirii acestora dacă se doreşte o recuperare a familiei. Sunt descrise cele mai comune simptome întâlnite la familiile în care există alcoolism şi paşii către recuperare. Scopul este de a conştientiza pacienţii despre alcoolism ca boală de familie şi despre necesitatea implicării membrilor familiei în recuperare. Materialele anexate sunt “Caracteristicile codependenţilor” – enumerarea unor trăsături membrilor familiilor în care există sau a existat alcoolism şi “Alcoolismul ca boală de familie” – se referă atât la boală cât şi la recuperarea familiei şi “V-ul familial” – care descrie în mod progresiv simptomele cele mai comune regăsite la membrii familiei alături de latura ascendentă a recuperării. Toate aceste materiale vor să descrie din mai multe perspective felul în care familia este angrenată în boala alcoolismului şi necesitatea implicării acesteia într-un program de tratament sau grup de suport.
  • familia este angrenată în alcoolismului unuia dintre membrii ai familiei, de obicei partenerii sau persoanele care se ocupă de grija alcoolicului sunt cele mai afectate. Această angrenare se produce treptat, prin comportamente care la prima vedere pot să nu pară ieşite din comun. În schimb ceea ce simt membrii familiei este foarte important începând cu neîncredere, suspiciune, îngrijorare, negare. Mai jos sunt descrise cele câteva comportamente care sunt manifestările familiei la boala alcoolismului.
  • Familia este cea care controlează totul pentru că văd cum consumul de alcool a scăpat de sub control (numără paharele consumate, caută băutură în casă) – este obsesia lor - Îi înlătură toate piedicile pentru a-i uşura viaţa alcoolicului – astfel alcoolicii reuşesc să persiste în comportamentul lor. Ei fac ameninţări care nu sunt duse la împlinire, doar pentru a-l speria pe alcoolic. Adiacent acestor comportamente apar alte probleme, cu copiii, la serviciu, pe lângă casă. Îndreptându-şi întreaga atenţie către alcoolic şi comportamentul acestuia, familiei nu îi mai rămâne timp şi energie pentru alte probleme.
  • Anxietatea – îşi fac griji în legătură cu nota de plată, copii, slujbă, preia responsabilităţile alcoolicului, îi menţine starea de neajutorare învăţată - partenerul de căsnicie scuză totul – alcoolicul nu mai trebuie să găsească nici o scuză în faţa copiilor, rudelor (un complice excelent pentru alcoolic) – familia doreşte să ascundă ruşinea – în acest fel îi dă superioritate morală alcoolicului (alcoolicul deţine puterea şi partenerul controlul). Îngrijorarea, iritabilitatea, depresia, comportamente iraţionale, neglijare personală sunt manifestări ale anxietăţii şi ruşinii.
  • Furia - familia doreşte să îl pedepsească pe alcoolic pentru ceea ce face; se răzbună pe el pentru a plăti durerea şi frustrările cauzate de consumul de alcool, prin diferite comportamente iraţionale, învinuirea altora, izolare, infidelitate, evadare, remuşcări, gelozie. 
  • Partenerul îi face imposibil de recunoscut situaţia clară – atitudinea de ajutor şi complicitate tragică îl împiedică pe acesta să perceapă situaţia sa şi să îşi asume consecinţele faptelor sale – îl menţine în negare pe alcoolic; familia îi acceptă promisiunile; cred că problema a dispărut după o perioadă de abstinenţă. Găsesc alibi, se retrag social, pierd capacitatea de a găsi scuze. Cu toate că comportamentele alcoolicului sunt evidente familia poate să admită cu greu faptul că ei sunt alcoolici şi să îşi recunoască comportamentele auto-distructive.
  • Sentimentele de vinovăţie – cred că ceea ce s-a întâmplat are legătură cu ceva ce a făcut sau nu. (vezi Alcoolismul - un Caruselul negării). Partenerii sau chiar copiii pot cădea în depresie cronică, ajung la tentative de sinucidere, şi chiar cu o resemnare. Acesta este fundul sacului pentru familie.
Recuperarea începe cu tine însuţi:
  • lucrează la propriile probleme – conştientizare, speranţă, acceptare, dorinţa sinceră de ajutor
  • participă la întâlnirile Al-Anon
  • schimbarea atitudinii şi abordarea problemei.
În loc de Obsesia controlului – detaşare
  • învăţăm să ne relaxăm
  • nu îi lăsăm pe alţii să ne rănească
  • plasăm lucrurile în perspectivă 
Îngrijorare şi negare – ne îndreptăm spre soluţie
  • ne exprimăm sentimentele; spunem ce avem de spus
  • încetăm să ne învinovăţim pentru ce fac alţii, avem încredere în noi înşine
  • nu aşteptăm să fim perfecţi
  • avem grijă de noi înşine, schimbarea obiceiurilor zilnice, 
  • să recunoaştem problemele pe care le avem; comportamente autodistructive, rolurile
  • învăţăm că avem de ales
  • împărtăşim celorlalţi problemele noastre, ne facem un nou cerc de prieteni
  • apreciem valorile spirituale, ne examinăm spiritual
CUM: “Lasă-le şi lasă-l pe Dumnezeu să lucreze”; “Capitularea”; “Acceptarea”

PROCESUL RECUPERĂRII – e un proces prin care ne schimbăm. Cele mai importante idei aici, sunt de a învăţa când e momentul de a face ceva şi când este momentul de a lăsa lucrurile să se întâmple. Mai jos sunt prezentate stadiile recuperării aşa cum sunt descrise în cartea “Beyond Codependency” de Melody Beattie:
  1. Supravieţuirea/ Negarea – ne folosim mecanismele de coping pentru a supravieţui. Nu vedem lucrurile prea dureroase şi nici emoţiile prea dureroase nu le simţim. “Totul este bine”, fără să ne dăm seama că aceste comportamente sunt autodistructive, chiar dacă uneori ne lăudăm cu acestea: “Uite de câtă lume am eu grijă”, “Uite ce am făcut ca să îl controlez”, “Am să îmi primesc recompensa în rai”. Cu toate astea ajungi la un moment dat când se adună prea multe şi simţim cum viaţa nu mai este pe făgaşul normal, simţim că e de nestăpânit. Nu ştim ce, dar ştim că ceva trebuie să se schimbe. Mergem către stadiul următor.
  2. Reidentificarea – două evenimente importante au loc aici: ne identificăm pe noi înşine şi comportamentele noastre (Sunt Ioana, codependent în recuperare, sau copil adult sau Al-Anon). În loc să ne mai mândrim cu comportamentele de coping, începem să le vedem ca autodistructive; şi capitulăm – admitem lipsa de putere asupra problemelor altor persoane, asupra trecutului, asupra circumstanţelor, uneori asupra noastră şi a sentimentelor noastre – adoptăm o relaţie realistă cu puterea voinţei noastre – unii ajung să aibă o imensă eliberare când ajung la acest punct în recuperare – “M-am bucurat atât de mult să descopăr că nu sunt nebună, ci sunt codependentă”. Alţii se simt furioşi “Bine că a trebuit să aştept până la 60 de ani să îmi dau seama de ce viaţa mea e întoarsă pe dos”. Cel mai important este că începem să simţim sentimente pe care am încercat să le îngheţăm de atâta timp – sentimentul de pierdere pentru unii este mai intens decât pentru alţii.
    • în această perioadă căutăm ajutor profesionist, relaţionăm cu alţi oameni care sunt în recuperare, stabilim o relaţie cu Puterea noastră Superioară, şi cu noi înşine.
    • Să ne aducem aminte că suntem mai mult decât durere, ne îndreptăm spre speranţă.
  3. Problema esenţială – ajungem la lumină – devenim mai conştienţi – ne analizăm trecutul şi vedem cum codependenţa ne-a afectat viaţa; ne stabilim noi scopuri, ne descurcăm mai bine cu detaşarea, stabilim limite, facem faţă mai bine sentimentelor, inclusiv celor de mânie; învăţăm noi abilităţi de viaţă. În acest stadiu recuperarea nu mai înseamnă atât de mult a face faţă unei alte persoane. Devine o chestiune personală, începem să avem propriile vise şj speranţe, nu ale altora. Este perioada experimentărilor. Devenim mai confortabili cu noile comportamente, şi mai stânjeniţi faţă de cele vechi. Este momentul încercării şi erorii. Este momentul să avem răbdare
  4. Reintegrare – pe parcursul recuperării ne-am zbătut cu chestiuni legate de neputinţă şi descoperirea unei Puteri Superioare. Acum vine momentul paradoxal, ne descoperim propria putere, prin capitulare şi neputinţă. Devenim capabili să facem posibilul – adică să ne trăim propriile vieţi. Ne descoperim pe noi înşine ca persoane imperfecte dar demne de iubire şi evident adecvate. Ne simţim confortabil cu noi înşine. Putem dărui iubire şi altora şi să o primim în moduri sănătoase. Acceptăm faptul că suntem destul de buni aşa cum suntem. Nu mai încercăm să reprimăm sentimentele, facem greşeli şi acceptăm acest lucru, învăţând cât putem din ele, chiar dacă tendinţa este să controlăm, suntem siguri că nu îi putem controla pe ceilalţi. Uneori alunecăm în îngrijorare, ruşine şi martirism. Dar ieşim afară. Ne simţim vinovaţi când stabilim limite, spunem nu, sau refuzăm să avem grijă de cineva. Suntem încrezători că a avea grijă de noi înşine este spre binele tuturor. Acceptăm faptul că problemele sunt o parte a vieţii, nu ne blocăm în ele, dar avem încredere mai mare în capacitatea noastră de a le face faţă. Chiar dacă avem zile mai gri, ştim că trec. Viaţa devine mai mult decât doar ceva ce trebuie să îndurăm. Iubirea este iubire, distracţia este distracţie, viaţa merită trăită. Şi noi devenim recunoscători. 
  5. Geneza – este un nou început, nu finalul – am descoperit un stil de viaţă care funcţionează, acesta este programul de recuperare, fără să aibă o îngrădire temporală. Vine din îndurarea lui Dumnezeu. Este un proces gradual, de vindecare, predictibil, dar în acelaşi timp un proces spiritual. Cum contribuim noi?
    • mergi la întâlniri de 12 Paşi
    • aplici cei 12 Paşi şi alte concepte spirituale în viaţa noastră.
    • Lucrezi cu un terapeut.
    • Mergi la seminarii
    • Menţii o atitudine de onestitate, deschidere şi bunăvoinţă de a încerca
    • Lupta cu frustrarea şi discomfortul de a schimba
    • Relaţionarea cu alte persoane în recuperare
    • Citeşti meditaţii zilnice şi altă literatură în acest domeniu
    • Continui să mă predau.
Caracteristicile codependenţilor
  1. Noi provenim din familii în care nevoile emoţionale nu ne-au fost satisfăcute. Suntem personalităţi dependente, terifiate de abandon şi facem orice ca să ne păstram o relaţie. Nimic nu este prea scump, ne ia prea mult timp sau este prea problematic pentru partenerul nostru.
  2. Noi devenim grijulii, în special cu partenerii, care într-un anumit fel au nevoie, în încercarea de a îndeplini prin alţii, nevoile copilăriei. Facem confuzie între dragoste şi milă, şi avem tendinţa de a „iubi” pe acei oameni care au nevoie să fie „salvaţi” şi de care ne este „milă”.
  3. Încercam să ne schimbăm partenerii dacă sunt reci emoţional în unii calzi, grijulii, prin dragostea noastră, aşa cum am încercat să ne schimbăm părinţii în îngrijitorii de care aveam nevoie şi îi doream atât de mult.
  4. Vedem viaţa prin viziunea victimelor şi suntem atraşi de slăbiciune în dragostea noastră, prieteniile şi relaţiile apropiate.
  5. Suntem căutători ai aprobării, dispuşi să aşteptăm, să sperăm şi să încercăm mai mult şi mai mult până când ne pierdem identitatea în acest proces.
  6. Avem sentimente de vinovăţie când ne gândim la noi, şi jumătate din această vinovăţie, responsabilitate, învinovăţire o vom pune într-o relaţie.
  7. Ne judecăm pe noi foarte aspru şi avem un simţ foarte scăzut al stimei de sine. Credem că trebuie să ne câştigăm dreptul nostru de a ne bucura de viaţă.
  8. Simţim că trebuie să-i controlăm pe partenerii noştri şi relaţia, având o foarte mică siguranţă în copilărie. Aceste eforturi de control sunt mascate, şi de cele mai multe ori apar ca fiind de ajutor.
  9. Devenim dependenţi de senzaţional şi de durerea emoţională. Entuziasmul unei relaţii instabile poate veni ca un contraatac tendinţei de depresie.
  10. De cele mai multe ori suntem dependenţi de droguri, alcool şi/sau anumite alimente; sau avem caracteristicile bolii alcoolismului de familie, chiar dacă nu bem deloc.
  11. Fiind prinşi în relaţii haotice, instabile şi dureroase emoţional ne dă posiblitatea să ne vedem mai bine propriile greşeli sau responsabilitatea faţă de noi.
  12. Suntem mult mai conştienţi de visul nostru, despre cum am vrea să fie o relaţie, decât cum este în realitate.
  13. Cei mai mulţi dintre noi îşi pierd abilitatea de a-şi exprima sau simţi sentimentele ca o consecinţă a negări noastre.
  14. Reacţionăm, mai mult decât acţionăm.
Există simptome identificabile ale alcoolismului ca boală de familie. Fiecare membru este afectat. 

Într-o familie sănătoasa există anumite reguli pe care le respecta atât părinţii, cât şi copiii în viaţa lor de zi cu zi.

Dar, în familia unui alcoolic nu există reguli sau regulile există dar sunt dependente de alcoolic. Ceea ce a fost permis ieri este interzis astăzi.

Cei mai mulţi dintre noi ştim că o relaţie implică un oarecare efort, un proces de cerere şi ofertă. Alcoolicul e preocupat doar de consumul sau; relaţiile interpersonale nu intră, astfel, în prim plan.

Acest lucru poate fi frustrant pentru tine, ca soţie sau parteneră a alcoolicului. “încerc să mă înţeleg cu soţul meu, dar nu are nici un sens, cred că e ceva ce nu fac cum trebuie”. În momentul în care alcoolicul te vede învinovăţindu-te şi simţindu-te “de nimic”, va şti cum să profite de acest lucru şi să te menţină în dezechilibru. Vina este transferată şi partenerul îşi acceptă responsabilitatea.

În acest moment tu te îmbolnăveşti. Nu mai ai grijă de sentimentele sau nevoile tale, dar trăieşti într-o continuă dependenţă faţă de comportamentul alcoolicului. Toate suişurile şi coborâşurile din viaţa ta sunt simple reacţii la acţiunile acestuia. Cu cât trăieşti mai mult în aceste condiţii, cu atât mai tulburate vor fi gândirea şi caracterul tău. În esenţă, contribui fără să vrei la boala alcoolicului. Astfel, alcoolismul devine o boală de familie. Copii îţi vor urma modelul, atitudinile şi comportamentele tale - din proprie iniţiativă sau la îndrumările tale.

Dar, ajutorul este posibil pentru tine. Trebuie să fi conştient de persoana care ai devenit. Trebuie să şti că eşti singura persoană care îţi poţi schimba atitudinile proprii. Această schimbare poate să se reflecte asupra copiilor tăi.

Deoarece părinţii sunt prima sursa de socializare şi educare pentru cei mai mulţi copii, ei sunt de asemenea şi ultimul punct de referinţă pentru copii, în acţiunea lor de explorare a lumii. Imaginează-ti efectul pe care îl are modelul de părinte alcoolic asupra felului în care înţelege copilul o relaţie. În timp ce alţi copii trăiesc cu încurajări, laude, acceptare, îngăduinţă, corectitudine şi onestitate, copilul alcoolicului trăieşte cu ostilitate, criticism, frică, gelozie şi autocompătimire. În timp ce alţi copii trăiesc în prietenie şi învaţă că lumea este un loc frumos în care poţi să trăieşti, copilul dintr-un cămin alcoolic trăieşte în ostilitate şi crede că lupta este singura cale de a se relaţiona.

Ciclul reacţiilor negative şi distructive este tocmai boala familiei. Aceasta este tragedia alcoolismului şi scopul acestui program este de a ajuta familiile alcoolicilor. Acesta începe prin a-i învăţa pe membrii familiei cum să-şi recâştige controlul asupra propriilor vieţi (cum să întrerupă ciclul reîntăririlor).