Întrebări si răspunsuri despre boala alcoolismului


Ce este “alcoolismul” sau “dependenţa de alcool”?

„Alcoolismul” sau „dependenţa de alcool” este greu de definit în termeni simpli şi sunt multe cărţi scrise despre cum să diagnosticăm dacă o persoană a devenit „dependentă de alcool sau alte droguri”. La modul simplu, poate fi identificat prin comportamentul de a consuma alcool şi de a avea probleme din această cauză. Aceste probleme vor fi urmate de eforturi eşuate de a controla cantităţile consumate fie prin moderare, fie prin abstinenţă. Pentru alcoolic, eforturile - din ce în ce mai mari - de a înceta consumul de alcool, de a controla cantitatea consumată şi efectele băutului sunt, de obicei, fără succes. Aceste încercări eşuate de control sau de moderare a consumului de alcool sunt caracteristica centrală a „alcoolismului” sau a „dependenţei de alcool”.

De ce este alcoolismul considerat ca fiind o „boală primară”?

Alcoolismul ca “boală primară” se referă la ideea că alcoolismul este o boală în sine, aşa cum a declarat Organizaţia Mondială a Sănătăţii în 1956. Se spune că este o „boală primară” pentru că alcoolismul nu este considerat ca un simptom secundar al unei alte boli sau afecţiuni. Progresia sa este predictibilă, are anumite simptome şi este tratabilă. Deşi există şi alte probleme asociate sau cauzate de acesta, alcoolismul trebuie tratat primul, astfel încât şi celelalte aspecte să fie abordate în mod eficient. Dacă o persoană are probleme fizice, sociale, psihologice sau spirituale care sunt legate de consumul de alcool excesiv, aceste situaţii nu se vor îmbunătăţi atâta timp cât persoana în cauză va continua să bea.

Este boala alcoolismului progresivă?

Natura progresivă a alcoolismului este observabilă şi uşor de schematizat. Harta „V”, inclusă în acest manual, este un model care îi arată progresia. Prezintă o linie descendentă până la stadiul final al alcoolismului, pe de o parte, şi o linie ascendentă care reprezintă procesul de recuperare, pe de altă parte. De obicei, oamenii devin alcoolici după mai mulţi ani de băut. Pentru a ajuta alcoolicul sau potenţialul alcoolic să înţeleagă asta, i se dă sarcina de a-şi analiza istoria consumului şi de a scrie despre ea. Puţini alcoolici nu se conving că au o problemă cu băutul atunci când au în propriile mâini, negru pe alb, descrierea modului în care consumul lor de alcool s-a înrăutăţit. Acesta îi ajută, de asemenea, să “privească în viitor” şi să vadă cum ar fi viaţa lor dacă nu acceptă acum ajutorul de care au nevoie. Acceptându-şi neputinţa faţă de alcool şi văzând cât de lipsită de control a devenit viaţa lor datorită consumului de alcool, acele persoane vor simţi nevoia unui program zilnic de recuperare.


Este alcoolismul fatal?

Pentru cei mai mulţi dintre alcoolici, rezultatul final al băutului lor este moartea timpurie datorită accidentelor rutiere, afecţiunilor fizice, sinuciderilor sau altor cauze legate de consumul de alcool sau droguri. Se întâmplă deseori ca medicii să trateze problemele fizice cauzate de băut şi să-şi informeze pacientul că va putea muri, dacă va continua să consume alcool. E posibil ca pacientul să continue acest consum şi, în cele din urmă, să moară datorită complicaţiilor fizice cauzate de alcool. În acest caz, vom considera că pacientul a decedat datorită unor probleme hepatice sau datorită alcoolismului său care l-a făcut să bea din nou şi din nou, cauzând acele probleme hepatice?

Acelaşi lucru e valabil pentru omul care e sfătuit să nu conducă în stare de ebrietate; în cazul în care continuă să bea şi să conducă, e posibil să moară nu numai el, ci şi alţii. Asta nu este nici crimă cu premeditare, nici accident. Este rezultatul amăgirii şi a negării bolii fatale pe care noi o numim dependenţă de alcool sau alcoolism.

De ce numai anumiţi oameni devin alcoolici?

Nimeni nu pare să ştie de ce sau nici măcar cum se întâmplă ca unii să aibă această boală pe care noi o numim „alcoolism”, iar alţii nu. Există câteva teorii despre acest lucru, variind de la modelele „sociologice” la cele „medicale”. Cea mai acceptată teorie este aceea că anumiţi oameni sunt născuţi cu o „predispoziţie” genetică la alcoolism. Această teorie implică faptul că, la anumiţi indivizi, există un factor „bio-chimic” sau genetic care determină probabilitatea ca acea persoană să dezvolte o dependenţă faţă de alcool. În această teorie, este acceptat faptul că există factori sociali şi psihologici care, combinaţi cu predispoziţia, cresc sau descresc probabilitatea persoanei de a deveni alcoolică.

Alcoolul este la fel de periculos ca şi alte droguri, precum heroina?

Alcoolul este poate chiar mai periculos decât heroina. În realitate, alcoolul va ucide mult mai mulţi oameni decât o va face vreodată heroina. Deşi alcoolul nu este la fel de adictiv ca şi heroina, el este probabil mult mai periculos datorită atitudinii permisive a societăţii faţă de băut. Ar trebui amintit faptul că problema dependenţei de alcool ar putea chiar să crească pe măsură ce consumul de droguri creşte în societatea noastră. Asta se datorează „dependenţei încrucişate.

Ce este dependenţa încrucişată?

Odată ce o persoană devine dependentă faţă de un drog, cum ar fi marijuana sau cocaina, ea devine dependentă şi de celelalte droguri, cum ar fi alcoolul sau heroina. Acest concept se aplică tuturor drogurilor, legale şi ilegale, care modifică starea de dispoziţie şi produc schimbări la nivelul creierului. Benzo-diazepinele sunt clasa principală de droguri legale care se folosesc şi care s-ar include în această categorie. E nevoie de câţiva ani de zile pentru ca cineva să devină alcoolic. Poate dura câteva zile pentru ca cineva să devină serios dependent de anumite droguri. Un tânăr dependent de cocaină, heroină sau marijuana, dacă va începe să bea, mai mult ca sigur că va deveni alcoolic în scurt timp de la începerea consumului.

Alcoolicii înţeleg alcoolismul?

Persoana care devine „alcoolică” nu înţelege, de obicei, problema alcoolismului mai bine decât preotul, medicul, familia, prietenii sau patronii. Mai grav este că în momentul în care oamenii îşi dau seama că au o problemă, se află deja într-un stadiu avansat al adicţiei. Asta va face şi mai grea recuperarea, dacă nu primesc ajutor din exterior, cum ar fi prin AA sau printr-un program de tratament, ca Centrul „Izvorul Tamaduirii”-Bacau.

Care este „amăgirea” alcoolicului?

Credinţa greşită sau amăgirea oricărui alcoolic este că el sau ea poate bea normal. Nu poate admite faţă de el însuşi că are o problemă cu băutul, deci continuă să bea. „Marea Minciună” pe care alcoolicul şi-o spune este că „de data asta va fi altfel, de data asta mă voi descurca mai bine”. Concepţia aceasta eronată îl împiedică să accepte nevoia abstinenţei totale.

Ce este „DT-ul” sau „Delirium Tremens”?

Odată ce s-a ajuns la un anume stadiu de abuz de alcool, poate să fie foarte periculos pentru alcoolic să se oprească din băut dintr-o dată; el poate să devină foarte bolnav. Pericolul este reprezentat de transpiraţie abundentă, tremurături, atacuri de apoplexie, crize cardiace, halucinaţii şi alte simptome de sevraj. Atunci când consumul de alcool a ajuns până în acest stadiu, atunci alcoolicul va trebui fie să bea, fie să experimenteze sevrajul. Problema e că, dacă el continuă să bea, poate să îi fie şi mai rău.

Dacă lucrezi cu un alcoolic care nu poate înceta consumul nici măcar pentru o zi, este probabil ca el să experimenteze aceste simptome, astfel încât va bea pentru a se auto-trata. Este posibil să îi fie frică să se oprească din băut datorită simptomelor de sevraj. Dacă a avut astfel de experienţe în trecut şi a băut excesiv, există riscul de a trece din nou printr-un sevraj serios. Dacă aşa stau lucrurile, vă încurajez să-l trimiteţi pe alcoolic la un medic sau la un psihiatru pentru dezintoxicare. Fără asistenţă medicală, 20% dintre cei care intră în sevraj au atacuri de apoplexie şi mor ca rezultat al acestor convulsii. În certificatul de deces va apărea „atac de cord” sau „insuficienţă respiratorie”, dar, de obicei, se va omite cauza reală a decesului – alcoolismul în faza de delirium tremens.

Alcoolismul poate fi vindecat?

Nu există vindecare cunoscută pentru alcoolism, cu toate că boala poate intra în remisie. Alcoolismul este o afecţiune cronică, asemănătoare diabetului, bolilor cardio-vasculare, tbc-ului sau altor boli similare. Pentru diabetic, urmarea indicaţiilor medicului şi orientarea spre un stil de viaţă sănătos, îi permit pacientului afectat să se „recupereze” atât timp cât îşi menţine programul de recuperare recomandat. Dar diabeticul, la fel ca şi alcoolicul, nu este niciodată „vindecat”. Dacă vor relua consumul de dulciuri/alcool vor avea aceleaşi probleme.

Acelaşi lucru este valabil pentru mulţi pacienţi cardiaci care descoperă că au probleme de inimă. Pentru ei, recuperarea înseamnă dietă, exerciţiu şi un stil de viaţă sănătos care le permite să-şi menţină bunăstarea.

Pentru alcoolic, “vindecarea” înseamnă bunăvoinţa de a lucra un program de recuperare simplu, zilnic, aşa cum este prezentat în cei 12 Paşi ai Alcoolicilor Anonimi şi de a se abţine de la consumul de alcool. Va putea, astfel, să ducă o viaţă normală. Deoarece nu s-a descoperit încă o “vindecare definitivă” pentru alcoolism, odată ce o persoană „depăşeşte linia” către dependenţa de alcool, nu va putea reveni niciodată la „băutul normal” de alcool. Dorim să reafirmăm faptul că băutorul înrăit se poate „recupera” şi se poate întoarce la un nivel normal de funcţionare în societate, dacă el sau ea este dispus(ă) să se abţină de la alcool.

Cum pot să identific pe cineva care are probleme cu băutul?

Poate fi dificil să identificaţi pe cineva care are probleme cu băutul. Nu facem referire la cantitatea de alcool consumată de cineva într-o zi sau într-o săptămână. Cu alte cuvinte, o problemă cu alcoolul nu e identificată prin “cât de mult bea persoana”, ci, mai degrabă, prin “ce efecte are alcoolul” asupra persoanei care îl bea? Întrebarea care se pune e dacă băutul afectează sănătatea fizică a individului? Dar sănătatea mentală? Care sunt efectele băutului asupra sănătăţii emoţionale? Dar asupra vieţii de familie şi a relaţiilor cu cei dragi? Cum afectează băutul viaţa profesională şi socială? Şi, cel mai important, ce efecte are consumul de alcool asupra vieţii spirituale şi a relaţiei cu Dumnezeu?

Răspunsurile la următoarele patru întrebări vă pot ajuta în a vă da seama dacă vreun cunoscut de-al dvs. are probleme cu băutul:
  1. Aţi simţit vreodată că ar trebui să beţi mai puţin?
  2. V-au enervat vreodată oamenii care vă critică băutul?
  3. V-aţi simţit vreodată neplăcut sau vinovat în legătură cu băutul dvs.? 
  4. Aţi băut vreodată dimineaţa ca să vă calmaţi nervii sau să scăpaţi de mahmureală?
Un singur „da” la una dintre întrebări poate indica o problemă cu băutul. Mai multe răspunsuri afirmative arată cu mare probabilitate existenţa unei astfel de probleme. Dacă cineva cunoscut prezintă simptomele dependenţei de alcool, este important să luaţi în considerare una dintre opţiunile disponibile de ajutor, fie Alcoolicii Anonimi, fie Programul Sf. Nicolae.

Ce se înţelege prin „recuperare”?

Recuperarea unei persoane dependente de alcool sau droguri se referă la „recâştigarea” abilităţilor de funcţionare în societate fără a mai depinde de alcool sau droguri, altfel spus, revenirea la funcţionarea normală în societate. Asta nu înseamnă însă că acea persoană a fost vindecată şi că poate să bea alcool în siguranţă. Pentru băutorul-problemă nu va fi niciodată sigur să folosească alcool, sub nici o formă, în nici un caz.

Cum arată un „program de recuperare” tipic?

În tratamentul tuturor bolilor există o rutină a „programului de recuperare” pe care persoana o foloseşte pentru a-şi recâştiga sănătatea şi bunăstarea. Un diabetic va trebui să se abţină de la a mânca zahăr şi să facă exerciţii. Pacientul cardiac va trebui să renunţe la fumat, să mănânce anumite mâncăruri, să-şi monitorizeze nivelul stresului şi să facă exerciţii. Nimic nu diferă în tratarea alcoolismului şi adicţiei.

Un „program zilnic” tipic va include rugăciunea, meditaţia, cererea ghidării lui Dumnezeu şi predarea „zilei” în mâinile Lui, citirea câtorva articole dintr-o carte, discuţia cu un alt alcoolic despre abstinenţă şi participarea la întâlnirile grupului AA. De asemenea, mulţi oameni în recuperare, vor face cel puţin odată pe zi un „inventar” pentru a-şi evalua starea mentală, emoţională şi spirituală. Îşi vor pune întrebări legate de atitudine, despre starea lor mentală şi spirituală, îşi vor evalua comportamentul constructiv sau jignitor faţă de ceilalţi.

Oricine practică cei 12 Paşi are modul său unic de a face acest lucru, dar direcţia este aceeaşi: a te preda voinţei lui Dumnezeu, cu sinceritate, zi de zi, şi de a ajuta alţi alcoolici.

Ce este programul de tratament după “Modelul Minnesota”?

Programul Centrului „Izvorul Tamaduirii”-Bacau ,foloseşte modelul de tratament al „conceptului de boală” sau „Modelul Minnesota”. Acesta este o abordare „bio-psiho-socio-spirituală” sau „multi-disciplinară”. Aceasta implică faptul că boala alcoolismului este complexă şi că trebuie tratată multi-dimensional. De multe ori, alcoolicul are nevoie de ajutor în mai multe domenii ale vieţii lui, iar ignorarea oricăreia dintre dimensiunile fizice, mentale, emoţionale, sociale sau spirituale ale individului va face mai puţin probabilă recuperarea.

Un „program de tratament” este o rutină clinică destinată să-l ajute pe alcoolic sau pe dependentul de droguri să se oprească din consumul de alcool sau droguri. Elementele principale sunt educaţia despre alcoolism ca boală şi nevoia de abstinenţă totală; apoi, explorarea spiritualităţii din perspectiva principiilor de recuperare, învăţarea unor căi de a face faţă stresului şi oferirea de suport comunitar prin programe ca AA sau Al-Anon. Tratamentul alcoolismului înseamnă şi ajutor în examinarea obiceiurilor de a bea şi luarea unor decizii legate de consumul de alcool, bazându-se pe ceea ce au descoperit la ei înşişi.

Alcoolicul este norocos prin faptul că boala alcoolismului este tratabilă şi că este posibilă reîntoarcerea la o viaţă normală.

Cum e folosit cuvântul „Spiritualitate” în contextul programelor de recuperare?

Cam în acelaşi fel ca în alte domenii. Spiritualitatea înseamnă orientarea spre „Dumnezeu”, aşa cum şi-L închipuie fiecare. Aceasta include credinţele fiecăruia despre ce e „bun” şi ce e „rău”, despre relaţia lui cu Dumnezeu şi despre el însuşi în legătură cu locul lui în Univers.

Religia îi spune omului ce să creadă şi cum anume să-şi trăiască viaţa. În programe ca AA, nu ţi se spune ce să crezi, ci numai că trebuie să-ţi explorezi relaţia cu Dumnezeu, dacă vrei să-ţi găseşti eliberarea din dependenţă. Această „explorare” implică schimbări semnificative în relaţia cu Dumnezeu datorită revenirii la o viaţă conformă sistemului de valori ales. Majoritatea valorilor morale sunt învăţate din religie, de aceea îi încurajăm pe oameni să se reîntoarcă la Biserica lor pentru a descoperi rădăcinile credinţei lor. Desigur, există şi alte beneficii de pe urma participării la slujbe, iar noi îi îndemnăm pe cei care apelează la noi să profite din plin de Binecuvântarea pe care o primim prin frecventarea Bisericii.

Ce sunt “Alcoolicii Anonimi”?

Alcoolicii Anonimi sau AA este cel mai răspândit program de recuperare din alcoolism din întreaga lume. Programul AA a început în 1935 când doi alcoolici s-au ajutat reciproc pentru a se menţine abstinenţi. Ei au tratat alcoolismul ca şi cum ar fi tratat orice altă boală care ameninţă viaţa cuiva şi au iniţiat un program de recuperare de “zi - cu - zi” care i-a ajutat să rămână abstinenţi.

Este de menţionat faptul că programele de tratament sunt diferite de programul Alcoolicilor Anonimi şi, cu toate că există similitudini între cele două, acestea nu trebuie confundate.

De ce este AA-ul atât de important în programele de recuperare?

Grupul AA este un element esenţial în programele de recuperare pentru că îl ajută pe alcoolic să îşi diminueze negarea, stigmatizarea şi ruşinea. Grupul oferă, de asemenea, modele pozitive prin oamenii care sunt ei înşişi în recuperare. Asta înseamnă că noul venit în AA învaţă despre cum să rămână abstinent de la oameni care au avut aceleaşi probleme. Grupul AA îi oferă băutorului-problemă noi prieteni care îl vor încuraja să rămână abstinent, şi nu să bea împreună. Acest nou cerc de prieteni se numeşte “grup de sprijin al egalilor” sau “grup de sprijin social”. Este de o importanţă crucială pentru menţinerea abstinenţei ca alcoolicul să participe în mod regulat la aceste întâlniri.

Pot sta departe de primul pahar?

Expresiile cel mai des auzite în AA sunt: „Dacă nu te atingi de primul pahar, nu te poţi îmbăta” şi „Un pahar e prea mult, iar douăzeci nu sunt destule”.

Mulţi dintre noi, la început, pe când ne apucaserăm de băut nu intenţionam să bem, şi nici nu beam, mai mult de unul sau două păhărele. Dar, cu vremea, am crescut numărul. Şi în ultimii ani, ne-am pomenit bând din ce în ce mai mult; mulţi ne îmbătam rău şi rămâneam aşa mult timp. Poate că starea în care ne aflam nu se vedea, la vorbă sau la mers, dar, de acuma, nu mai eram treji propriu-zis niciodată.

Dacă acest fapt ne deranja cam mult, o lăsam mai moale sau încercam să ne limităm la unul sau două păhărele, ori să trecem de la tării, la bere sau vin. Ori încercăm să ne limităm măcar cantitatea, ca să nu ne facem chiar praf. Sau, încercam să ascundem cât de mult bem.

Dar toate aceste măsuri au devenit treptat din ce în ce mai greu de luat. Uneori, ne lăsam de băut brusc şi nu beam o vreme.

Mai devreme sau mai târziu, o luam de la început cu băutul – doar un păhărel. Şi pentru că păhărelul acela nu părea să ne facă nici un rău, simţeam că nu e nici o primejdie să mai bem unul. Poate că nici nu bem mai mult în astfel de ocazii; şi ne simţeam tare uşuraţi, descoperind că puteam bea numai un pahar sau două şi că ne puteam opri la atât. Unii dintre noi am făcut acestea de multe ori.

Dar experienţa s-a dovedit a fi o capcană. Ne convingea că vom putea bea fără primejdie. Însă iată că venea o ocazie (o sărbătoare deosebită sau o suferinţă pentru o mare pierdere, ori nici un fel de eveniment anume), când două-trei pahare ne făceau să ne simţim bine; deci ne spuneam că unul sau două în plus n-aveau cum să ne facă rău. Şi, cu absolut nici o intenţie iniţială, ne găseam din nou bând prea mult. Ne aflam, din nou, exact unde fuseserăm – bând peste măsură, fără voia noastră.

Asemenea experienţe repetate ne-au forţat să tragem o concluzie logică, pe care n-o mai putem ocoli. Dacă nu beam primul pahar, nu ne îmbătam niciodată. De aici, în loc să ne facem planuri că n-o să ne mai îmbătăm niciodată sau să încercăm să limităm numărul de pahare ori cantitatea de alcool, am învăţat să ne concentrăm eforturile spre evitarea unui singur pahar: primul.

Astfel, în loc să ne batem capul cu numărul paharelor la capătul unui episod de băut, evităm paharul care declanşează acel episod.

Sună aproape ca „la mintea cocoşului”, nu-i aşa? Multora ne este greu să credem acum că nu ne-am gândit la acest lucru noi înşine, înainte de a contacta AA-ul. (ca să spunem adevărul, desigur, noi nici nu doriserăm niciodată să ne lăsăm de tot de băut, până când am aflat ce este alcoolismul). Dar ideea principală rămâne aceea că acum ştim că metoda aceasta funcţionează.

În loc să socotim câte pahare putem bea (un pahar? – şase? – o duzină?) ne spunem: „Nu te atinge de primul pahar”. E cu mult mai simplu aşa. Obişnuinţa de a gândi astfel a ajutat mii de membrii AA să rămână abstinenţi ani de zile.

Medici experţi în alcoolism afirmă că efectul primului pahar se bazează pe un fapt medical real. Exact acest prim pahar este cel care declanşează, imediat sau după un timp, nevoia aprigă de a bea din ce în ce mai mult, până când ajungem la necaz cu băutul. Mulţi dintre noi am ajuns la convingerea că alcoolismul este o dependenţă de un drog numit alcool; exact ca orice bolnav adictiv la orice fel de droguri şi care vrea să rămână în recuperare, trebuie să stăm şi noi departe de prima doză din drogul faţă de care am dezvoltat dependenţă. Experienţa pare să ne dovedească acest lucru. Mărturii în acest sens puteţi găsi în cartea Alcoolicii Anonimi şi în revista „Viţa de vie AA”(Grapevine), precum le puteţi şi auzi, oriunde se întrunesc membrii AA ca să-şi împărtăşească experienţa.

Planul de 24 de ore?

Pe vremea când beam, aveam adesea momente atât de neplăcute, încât juram: „Nu mai beau cât trăiesc”. Ne luam angajamente de nebăut ori promiteam cuiva că nu ne mai atingem de „pileală” trei săptămâni sau trei luni. Şi desigur, am încercat să ne lăsăm de băut pentru intervale mai lungi sau mai scurte.

Eram absolut sinceri în timp ce făceam aceste declaraţii scrâşnind din dinţi. Voiam, din toată inima, să nu ne mai îmbătăm niciodată. Eram hotărâţi. Juram că ne lăsăm de băut de tot, cu intenţia de a o face cu adevărat, începând cu o dată definită, în viitor.

Şi totuşi, în ciuda intenţiilor noastre bune, rezultatele erau întotdeauna – inevitabil – acelaşi. Mai devreme sau mai târziu, amintirea jurămintelor şi a suferinţelor care ne-au forţat să le facem pălea. Beam din nou şi sfârşeam în mai mari necazuri. Astfel „nu mai beau cât trăiesc” nu durase prea mult.

Unii dintre cei care făcuserăm asemenea jurăminte, nutream gândul secret că promisiunea de a nu mai bea privea doar „tăriile” şi nu şi berea sau vinul. Astfel am aflat, dacă n-o ştiam deja, că berea şi vinul ne puteau îmbăta tot aşa de bine – doar că trebuia să bem cantităţi mai mari, ca să obţinem acelaşi efect pe care-l obţinuserăm din băuturile distilate. Iar îmbătarea cu vin sau cu bere era tot atât de gravă, ca şi cea cu „tării”. Da, unii ne-am lăsat de tot de băut, exact până la data promisă; ne-am ţinut angajamentele. Apoi, puneam capăt „regimului de secetă” cu băutura şi, curând, sfârşeam iar în necazuri, cu o povară şi mai mare de vinovăţie şi remuşcări.

Cu asemenea bătălii la activ, în AA încercăm să evităm expresii precum: „lăsat de băut” şi „făcut promisiuni”. Acestea nu fac decât să ne amintească de eşecurile trecute.

Deşi ştim că alcoolismul este o stare permanentă, ireversibilă, experienţa ne învaţă să nu mai facem promisiuni de abstinenţă-pe termen-lung. Găsim că este mult mai realist – şi mai de succes – să spunem: „Azi nu beau”.

Chiar dacă ieri am băut, ne putem face planuri să nu bem azi. Poate că vom bea mâine (cine ştie dacă mâine vom mai fi în viaţă?), dar decidem să nu bem în cele 24 de ore prezente. Indiferent de tentaţii sau de provocări, suntem determinaţi să mergem până în pânzele albe cu efortul de-a evita paharul, azi.

Este de înţeles că prietenii şi familia sunt sătui până peste cap să ne audă spunând: „Zău că de data asta vorbesc serios”, numai ca apoi să ne vadă împleticindu-ne în drum spre casă. Deci, nu promitem nimănui, nici lor, nici altor membri AA, că nu vom mai bea. Ne-o promitem doar nouă înşine. La urma urmelor, este vorba de propria noastră viaţă şi sănătate, care sunt în cumpănă. Noi înşine trebuie să facem paşii însănătoşirii, nu familia, nici prietenii.

Dacă dorinţa de a bea este foarte puternică, mulţi dintre noi „tranşăm” cele 24 de ore în „felii” mai mici. Decidem să nu bem, să zicem, cel puţin o oră. Putem îndura disconfortul temporar al nebăutului timp de numai încă o oră; apoi, încă una şi aşa mai departe. Mulţi ne-am început recuperarea exact în acest fel. De fapt, fiecare caz de recuperare din alcoolism a început cu o oră de abstinenţă.

O variantă a acestei metode este amânarea următorului pahar.

Vom putea bea următorul pahar mai târziu, dar în clipa de faţă îl amânăm pentru o zi sau pentru un minut (să zicem, până terminăm de citit restul paginii).

Planul de 24 de ore este flexibil. Îl putem începe iar şi iar, oricând, oriunde ne-am afla. Acasă, la serviciu, într-un bar sau într-un salon de spital, chiar atunci, la ora 16:00 sau la 3:00, putem decide să nu bem în următoarele cinci minute.

Reînnoit continuu, acest plan nu mai are carenţele metodelor cu lăsatul de băut sau cu angajamentele. Perioadele de lăsat de băut şi cele de abstinenţă prin angajamente solemne – toate au ajuns la termenul stabilit, cum plănuiserăm, aşa că mereu ne-am simţit liberi să bem din nou. Dar astăzi este mereu prezent. Viaţa este zilnică; astăzi este tot ce avem; şi oricine poate trăi o zi fără băutură.

Încercăm înainte de toate, să trăim în prezent, numai cu scopul de a ne menţine abstinenţi – şi metoda se dovedeşte a fi bună. Odată ce ideea a devenit parte din modul nostru de a gândi, descoperim că trăitul în segmente de 24 de ore este o cale eficientă şi satisfăcătoare pentru rezolvarea majorităţii problemelor noastre de orice natură.

TEST-EŞTI ALCOOLIC?

Răspundeţi la aceste întrebări cu DA sau NU cât mai cinstit posibil.

  1. Pierzi timp de la serviciu datorită consumului de alcool? 
  2. Consumul de alcool îţi face viaţa casnică mai fericită?
  3. Bei pentru că eşti timid cu alţi oameni?
  4. Consumul de alcool îţi afectează reputaţia?
  5. Te reduci la o companie de speţă joasă şi la un mediu inferior când bei?
  6. Faptul că bei te face să îţi neglijezi treburile familiale?
  7. Ţi-a scăzut ambiţia de când ai început consumul? 
  8. Ai remuşcări după ce bei? 
  9. Ai avut dificultăţi financiare datorită consumului? 
  10. Simţi nevoia de a consuma la o anumită perioadă din zi? 
  11. Vrei să bei ceva dimineaţa următoare? 
  12. Consumul de alcool ţi-a determinat dificultăţi cu somnul? 
  13. Ţi-a scăzut eficienţa de când ai început să bei? 
  14. Consumul de alcool îţi pune în pericol munca sau afacerile? 
  15. Consumi alcool pentru a scăpa de griji sau probleme? 
  16. Bei singur? 
  17. Ai avut pierderi totale de memorie ca rezultat al consumului? 
  18. Ai fost tratat de către doctor din cauza consumului? 
  19. Bei ca să îţi clădeşti stima de sine? 
  20. Ai fost în spital sau într-o instituţie datorită consumului?
Auto-evaluare
  • Dacă ai răspuns DA la oricare dintre întrebări, există un semnal de alarmă că ai putea fi alcoolic!
  • Dacă ai răspuns DA la oricare două întrebări, sunt şanse ca tu să fii alcoolic.
  • Dacă ai răspuns DA la trei sau mai multe întrebări, eşti cu siguranţă alcoolic.

Alcoolicii Anonimi (A.A.)

Alcoolicii Anonimi sunt cea mai eficientă soluţie pentru recuperarea din alcoolism cunoscută în prezent. Peste 3,5 milioane de membri din cca. 150 de ţări îşi păstrează abstinenţa în A.A. În România Alcoolicii Anonimi se întâlnesc în cca. 20 de oraşe.

Centrul de consiliere şi reabilitare a persoanelor dependente de alcool şi alte droguri nu este afiliat A.A.-ului, deşi colaborează îndeaproape cu acesta şi încurajăm participarea la acest program.

Reproducem aici cei 12 Paşi ai A.A.-ului în speranţa că vă vor fi de folos.

Cei 12 Paşi ai Alcoolicilor Anonimi

  1. Am admis că eram neputincioşi în faţa alcoolului - că nu mai eram stăpâni pe viaţa noastră.
  2. Am ajuns la credinţa că Dumnezeu ne-ar putea reda sănătatea mintală.
  3. Am hotărât să ne lăsăm voinţa şi viaţa în grija unui Dumnezeu, aşa cum şi-L închipuia fiecare dintre noi.
  4. Am făcut, fără teamă, un inventar moral amănunţit al propriei persoane.
  5. Am mărturisit lui Dumnezeu, nouă înşine şi unei alte fiinţe umane, natura exactă a greşelilor noastre.
  6. Am consimţit, fără rezerve, ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracter. 
  7. Cu umilinţă, I-am cerut să ne îndepărteze slăbiciunile. 
  8. Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am făcut necazuri şi am consimţit să reparăm aceste rele.
  9. Ne-am îndreptat greşelile direct faţă de acele persoane, acolo unde a fost cu putinţă, dar nu şi atunci când le-am fi putut face vreun rău lor sau altora.
  10. Ne-am continuat inventarul personal şi ne-am recunoscut greşelile, de îndată ce ne-am dat seama de ele.
  11. Am căutat, prin rugăciune şi meditaţie, să ne întărim contactul conştient cu Dumnezeu, aşa cum şi-L închipuia fiecare dintre noi, cerându-i doar să ne arate voia Lui în ce ne pri¬veşte şi să ne dea puterea s-o împlinim.
  12. După ce am trăit o trezire spirituală ca rezultat al acestor paşi, am încercat să transmitem acest mesaj altor alcoolici şi să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieţii noastre.