Terapii specializate

Terapiile practicate în Centrul Oxigen sunt integrate într-un program personalizat de tratament. Fiecare pacient dispune de un psiholog (terapeut personal), care îl orienteaza în drumul său către abstinenţa.

Metoda terapeutică aplicată este cunoscută sub denumirea de Tratament în 12 Paşi (Modelul Minnesota). Este cea mai eficientă abordare a tratamentului dependenţei, dezvoltat în Statele Unite ale Americii şi aplicat şi în Europa. Principiile grupurilor Alcoolicilor Anonimi şi Narcoticilor Anonimi sunt rezumate în cei 12 Paşi, care ocupă un loc important şi în filosofia modelului Minnesota. Aceste principii au un puternic accent spiritual.

Psihoterapia individuală – prin care pacienţii sunt ajutaţi să înţeleagă situaţia pe care o traversează, să îşi mobilizeze resursele interioare, să-şi redobândească abilităţile sociale, printr-o relaţie terapeutică de „unu la unu”, bazată pe suport emoţional, empatie şi înţelegere;

Terapia de grup – prin care pacienţii se susţin reciproc, îşi împărtăşesc experienţa, puterea şi speranţa cu scopul de a-şi rezolva problemele legate de consum;

Psihoterapia cognitiv-comportamentală - prin care pacienţii sunt încurajaţi să-şi rezolve problemele şi nu doar să vorbească despre acestea. Are la baza tehnica interviului motivaţional pentru a le aminti motivele pentru care trebuie să renunţe la consum/ activitatea care le provoacă dependenţa. Se pune accent pe managementul emoţiilor negative care au declanşat consumul diverselor substanţe sau angajarea în activităţi, în căutarea plăcerii.

Consilierea familiei – prin care membrii familiei persoanelor dependente sunt învaţate să se sprijine reciproc şi să refacă relaţiile deteriorate în urma consumului. Prin modalităţile de abordare a situaţiilor, aceasta forma de psihoterapie este foarte benefică pentru reducerea distresului familial şi a sentimentelor de culpabilitate, provocate de consum.

Meditatia terapeutică – prin care pacienţii sunt încurajaţi să se elibereze de emoţiile negative acumulate în urma consumului ( anxietate, stres, depresie, comportament compulsiv) prin tehnici de relaxare care induc o stare de calm, pace, linişte şi echilibru.

Terapia pentru dependenta de jocuri de noroc - prin care pacienţii sunt ajutaţi tot prin Tratamentul celor 12 Pasi, combinat cu celelalte tipuri de terapii. Obiectivele finale sunt obţinerea abstinenţei, dezvoltarea autocontrolului, schimbarea stilului de viaţă, identificarea situaţiilor riscante şi restucturarea relaţiilor din familie şi comunitate.